U.D.T.T.M.R. – trădările Grupurilor de Reformare

Urmarea articolului „Țeasta lui Ghiță o afacere de grup” publicat recent  în www.umdr.ro, acest a fost distribuit pe Facebook de unul dintre „marionetele” Grupului Aurora – Refi Eden, cu amendamentul: «constat că a fost reactivat acest „personaj trompetă” pierdut prin munții României (…) Somnul națiunii (comunității) naște „monștrii” – așadar intelectuali tătari, adevărați, acționați și nu mai lăsați astfel de „marionete” ghidate din umbră sau distrugători de neam, să se manifeste(…)».
Inspirat după modelul „gelilist” (doar eu și șuberekarii mei), Refi Eden mi-a îngrădit dreptul la replică, motiv pentru care sunt nevoit să revin cu un nou articol pentru a-i transmite că nu scriu mizerii, ci doar despre «mizerii» indiferent de rang, pregătire profesională, situație financiară, e.t.c., de asemeni, eu nu sunt „vasalul” unora care au pus și pun la loc de cinste interesul personal și de grup, în detrimentul tătărimii.
Într-o altă ordine de idei.., în timp ce pretinsei opoziții U.D.T.T.M.R.-ste le curg „balele după ciolanul” tătăresc, punând la cale, în taină, soarta tătărimii în excursii selective în Turcia.., eu nu am încetat și nu voi înceta să expun problemele musulmanilor din România, inclusiv în Parlamentul European – așa cum rezultă di adresa D-317240 din 29.10.2018.
Spre deosebire de Refi Eden care „roiește în stup” de intelectuali de la care n-a fost capabil să învețe să scrie corect în limba română.., eu am 10 calase ș-o școală profesională, cu amendamentul: eu nu aspir la funcții de conducere în fruntea comunității precum agramatul de Refi Eden.
Iată de ce, sper din suflet că se va găsi cineva să-i traducă lui Refi Eden în limba tătară sau într-o română autentică, că: nu am contestat și contest meritele profesionale a doamnei Ibadula Denis – ci doar calitatea ei de tătăroaică prin prisma neimplicării efective la redresarea situației din U.D.T.T.M.R. și coabitarea acesteia cu personaje care au ruinat la propriu tătărimea în forma sa organizată.

Trădările se țin lanț între Grupuri.

În cele ce urmează, vă pun la dispoziție dialogul lui Refi Eden cu Givan Agiemin (scuzați gramatica.., citate copy – paste):
Refi Eden: «Intrebarea mea sincera ce va deranjeaza in demersul nostru? Desi noi v-am sustinut in demersul vostru,cand era f.activ doctorul Taner».
Givan Agiemin: «lăsând partea cu sprijinitul noi neavând ambiții de a conduce nimic, ce făceam era o observație legată de faptul că nu erați dv cu consulul, dc din cauza asta sunteți iritat înțeleg dar personal nu am vreo vina, eu vreau doar ca aceasta comunitate să își găsească liniștea, prin asta intelegand o conducere demnă, curată și cu frică de Allah atât la uniune cât și la muftiat, și ca o viziune personală fără mine pe la nici una din ele, trag nădejde că ați înțeles!».
Notă:  Detalii despre trădări și „kureșul” din culisele.., în articolul următor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.