Primarul Daniel Georgescu și grija pentru fiecare om din comuna Limanu.

Tabietul „cine minte mai frumos, câștigă” a fost aplicat și de tânărul primar al comunei Limanu Daniel Gheorghe Georgescu, care, după ce s-a văzut instalat în fotoliul de edil, nu doar că a uitat de promisiunile electorale, ci s-a apucat de infracțiuni așa cum îi stă bine PSD-iștilor de la Liviu Dragnea în jos.
Potrivit istoricului, comuna Limanu sau „Caracicula” cum a fost denumit de turci la data înființării – 1887, mai are în evidență 195 de musulmani, dintre care 89 de etnie tătară locuiesc în cătunul Hagieni, unde actualul edil a umblat din poartă în poartă cerșind voturi în schimbul unor promisiuni deșarte.
Prin „grija” muftiului satanist Iusuf Murat cercetat penal în dosarul nr. 386/P/2017, musulmanii din Hagieni de ani buni au rămas fără reprezentat religios și cu o Moschee în paragină, iar coroborat cu „grija” actualului primar, accesul în cătun se face anevoios lăsând impresia că drumul ce-l leagă de comună, nu a mai fost asfaltat de pe vremea comunismului și, probabil nu va fi reabilitat până ce comuna nu va avea un primar autentic.
Dacă citim sloganul actualului edilul: «Se poate: dezvoltare, modernizare, civilizație și grijă pentru fiecare om din comună» și raportăm la realizări, vom constata că în Hagieni un poți intra nici prin Google Maps.., cătunul și sătenii au rămas la fel de abandonați și acest lucru se datorează inclusiv liderilor postdecembriști care s-au perindat la șefia UDTTMR.
Ultimul dintre aceștia, actualmente pretins președinte cu statut penal Eserghep Gelil, în loc să respecte deciziile definitive care l-au scos în afara legii, acesta le încalcă sistematic exercitând influența diabolică de fost membru al comisiei SRI, contopindu-și lipsa de calitate cu sigla autorităților corupte din teritoriu.
După tiparul edililor impostori din Valu lui Traian, Cumpăna, Mangalia, Cobadin și Ciocârlia și primarul din Limanu Daniel Gheorghe Georgescu sa înhăitat în a asigura spații, logistică și probabil bugetul necesar organizării unor activități ilegale în cârdășie cu pretinsul președinte cu statut penal Eserghep Gelil.
Iată de ce, îmi permit să-l întreb și pe impostorul Daniel Gheorghe Georgescu: măi nene.., de când ai fost ales inclusiv cu voturile celor 195 de musulmani, ce ai făcut pentru aceștia? Ai trimis măcar o adresă la Cultul Musulman pentru renovarea Geamiei din Hagieni și asigurarea unui imam pentru 89 de credincioși?
Urmează primarul impostor din 23 August…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.