Document oficial.., Eserghep Gelil nu are calitatea să reprezinte U.D.T.T.M.R.

Azi am primit răspunsul mult așteptat urmare a numeroaselor petiții adresate Judecătoriei Constanța, instituție care, în cele din urmă prin adresa nr. 74/2018 a fost nevoite să-mi confirme extrasul electronic al «Registrului Special Partea A» al Asociațiilor și Fundațiilor – (vezi documentul atașat mesajului sau accesează acest link).., acesta fiind o dovadă indubitabila cum că Uniunea Democrată Tătară Turco Musulmană din România, începând cu 09.01.2016 nu mai are Președinte (și membrii în Consiliul Reprezentanților), ales în mod democratic și statutar/legal, recunoscut de autoritățile din România, respectiv, înregistrat în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din România.
Din potrivă, la pagina 6 a documentului sus menționat, se precizează ultima modificare din care rezultă că în intervalul ianuarie 2016 la zi, în Registrul Special Partea A, au fost efectuate modificări conform Hotărârii nr. 8286/2016 și de Dezinvestire nr. 4241/2017, respectiv de anulare a Hotărârii nr. 01/ 09.01.2016 al Congresului Național U.D.T.T.M.R.
Iată deci, toate activitățile autorităților locale de „colaborare” în stil mafiot, cu pretinsul președinte cu statut penal și staff-ul UDTTMR, au fost și sunt ilegale, întrunind condițiile săvârșirii infracțiunilor de subminare a autorității de stat, prin prisma încălcării flagrante a Deciziei nr. 8286/2016.
Pe această cale mă adresez șuberekarilor care au profitat de bugetul pe 2016 și ordonatorului de credit Amet Aledin care a finanțat ilegal uniunea în 2016, dar și a „sultanatului” patronat de dictatorul Tayyip Recep Erdogan prin atașați din România.., cu toții veți plăti sau veți fi declarați persoane non grata sau depozitați acolo unde vă este locul: peste Canalul Dunăre Marea Neagră din satul muftiului satanist Iusuf Murat.

View Fullscreen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.