Din cămara parchetului „Iusuf la Murat”

Urmare a repetatelor demersuri prin care am sesizat fărădelegile comise de Iusuf Murat, în cele din urmă autoritățile s-au hotărât să demareze cercetările pentru toate capetele de acuzare, așa cum rezultă din citația atașată ma jos.
Vă reamintesc că, deținem dovezi din care rezultă că Iusuf Murat se face vinovat pentru săvârșirea infracțiunilor de: uz de fals, evaziune fiscală și spălare de bani, neglijență în serviciu, profanare de morminte și trafic de cranii umane, complicitate la imixtiunile Guvernului de la Ankara, nerespectarea deciziilor judecătorești și plagiat.
Pe de altă parte, în timp ce mincinosul ordinar Sunay Omer mă acuză că nu fac nimic pentru musulmanii din România, după cum vedeți, eu continui să-mi urmez demersurile legale pentru a restabili respectul și principiile de drept, în instituția Muftiatului Cultului Musulman și nu numai.
Acest mincinos ordinar (Sunay Omer), nu face de cât să-mi denigreze activitatea, în timp ce el și Ibram Nuredin sub paravanul unui Grup Civic, își maschează interesele personale, continuând procesul de dezbinare a comunității tătare, sub comanda pretinsului președinte penal, Eserghep Gelil.
Într-o postare anterioară, l-am rugat să publice statutul noii formațiuni, cu semnăturile membrilor fondatori, însă nu a făcut-o.., de ce(?), pentru că nu există așa ceva, în ciuda insistențelor de aproape un an, prin care l-am rugat pe mincinosul ordinar Sunay Omer să intre în legalitate.
Pe această cale îl rog Duniamin și Ezel să confirme sau să infirme dacă la data de 13 august 2017 (a doua zi după manifestarea de la Hotel Ibis), Sunay Omer a promis că va redacta statutul formațiunii și dacă l-a redactat așa cum a promis? Ori dl. Sunay Omer: unul care minte sistematic, cum se numește.., nu mincinos ordinar? Nu uita, mai ai 6 zile și încep cu episoadele !…
View Fullscreen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.